Sunt un adolescent și vreau să fac cele mai bune alegeri pentru viitorul meu. Oi fi eu vesel, năstrușnic, mai visător sau mai puțin harnic, poate chiar îndrăgostit, nesigur sau prea sigur pe mine, dornic de a-i conduce pe alții sau prea timid … cert este că a venit timpul să mă întreb ce îmi doresc să fac în anii adolescenței. Culmea este că aproape toți cei mai mari ca mine, cu atât mai mult părinții mei, îmi spun că adolescența este cea mai cool perioadă din viață … hmm, chiar așa o fi? „Admitere liceu” îmi sună pe zi ce trece tot mai familiar …
Părinții vor să mă susțină, cred în mine și în visele mele. Sunt conectați și conștienți că educația e pe primul plan. Au încredere în alegerile pe care le fac și mă ajută cu sfaturi și multe lucruri concrete. “Și-au făcut și ei temele” și am avut săptămânile trecute o discuție matură și serioasă împreună. Am pornit de la întrebarea, cum văd eu liceul ideal?
Care este cel mai bun liceu pe care l-aș putea alege?
Le-am spus părinților mei următoarele, în liceul pe care îl voi alege, eu vreau …:
- Să fiu respectat. Profesorii să îmi câștige respectul și să dăruiesc la rândul meu respect
- Să mă pună în lumină, să mă simt important și să fiu conectat cu toți profesorii și staff-ul, ca și cum ar fi prietenii mei
- Să gândesc, nu să memorez comentarii fără rost, dar … pe de rost
- Să nu îmi inducă nici un profesor ideea de frică în vreun fel. Să fie locul în care să pășesc cu bucurie și încredere și nu cu teamă și apăsare
- Să existe consecințe și nu pedepse
- Să am o parte din materii prestabilite, dar să îmi pot alege o parte de materii din subiectele de interes pentru mine
- Să pot învăța și în clasă face-to-face, dar și online, adică să fie un liceu care să prețuiască noul, inovația, inclusiv în ceea ce privește sistemele de predare – învățare
- Să îmi fie recunoscută creativitatea și gândirea critică. Când întreb De ce? să nu fiu trimis în bancă cu capul plecat … și apropos,
- Să NU existe bănci, vreau orice alt design interior, dar nu mai vreau să văd băncile aliniate ca pe vremea părinților mei, în comunism
- Să aibă activități extrașcolare interesante
- Să aibă o comunitate, să îmi pot face prieteni cu aceleași hobby-uri ca ale mele
- Să am discuții personalizate cu profii, în care să mă îndrume să îmi dezvolt punctele forte, nu să mă forțeze să învăț lucruri care nu au utilitate în realitate și pe care după jumătate de an le voi uita
Credeți că vreau prea multe de la liceul meu?
Dacă mă gândesc bine, mai vreau un liceu care să fie despre valențele mele, despre cum pot să cresc pe domeniile care mă pasionează, un liceu care să fie și despre mine, nu doar despre note, situații școlare, profil real sau uman, medii admitere sau profesori plictisiți care nu vin la ore. Vreau prezent și viitor iar un liceu potrivit pentru mine va ști să adapteze pentru prezent ceea ce era valoros în trecut, dar nu va trăi în trecut. Un liceu flexibil, adaptabil și care să îi pună în mijlocul acțiunii pe adolescenți.
Vreau un liceu în care să pot să am discuții deschise care au numitor comun dar care cuprind și opinii diferite. Și să îmi fie respectată opinia diferită, dacă o pot argumenta.
Părinții îmi spun că anii de liceu sunt cei mai cool, deci vreau un liceu în care să pășesc cu bucurie în suflet. Vreau un liceu în care să pot să râd. Pereții și scările să aibă povești vechi și noi, iar holurile să răsune de râsetele tuturor generațiilor.
Când să încep căutarea liceului?
Cât mai devreme, la începutul clasei a 7a ar fi bine să ai deja o părere despre ceea ce vrei să faci în continuare. Timpul trece repede și cu cât întârzii această decizie, cu atât scad șansele să alegi liceul cel mai potrivit pentru tine.
Cum încep căutarea?
- În primul rând vezi ce abilități ți-ai dezvoltat până la această vârstă. Îți plac șahul, matematica și fizica? Îți place să scrii coduri și să te joci pe computer? Îți place să citești și să înveți limbi străine? Descoperirea pasiunilor tale devine importantă în contextul în care îți vei conștientiza profilul – uman sau real? Sunt pe profilul real, matematica-fizică-informatică sau mai degrabă pe profilul uman limbi stăine-română-științe sociale?
- Vrei un liceu de stat sau privat?
- Vrei un liceu în România sau în străinătate?
- Vrei un liceu clasic sau liceu hibrid (care îmbină orele la sală cu cele online)? Știai că există astfel de școli de gimaziu și licee în România?
- După terminarea liceului, ce planuri ai? Vei dori să alegi o facultate în România sau să studiezi în străinătate? Aici este foarte importantă discuția cu părinții, pentru că sprijinul lor moral și material este definitoriu. Știu că îți pare îndepărtată încă facultatea, dar cum spuneam, timpul trece repede, iar dacă pornești de la început cu o strategie bună, totul îți va părea foarte ușor.
- Fă-ți o istă cu licee preferate, alese pe baza preferințelor tale, în urma discuțiilor cu prietenii, părinții, profesorii, ce ai găsit pe net. Vezi ce note de intrare au și ce promovabilitate.
- Caută pe net stiluri cât mai diferite și informează-te bine pentru a vedea toată oferta educațională existentă pe piață la acest moment
- Vezi locațiile liceelor și calculează cât timp vei aloca transportului pe perioada celor 4 ani de studiu
- Experiența vieții în licee – citește forum-uri, review-uri și încearcă să vezi care sunt stilul, organizarea și atitudinea față de liceeni
În cel mai bun liceu înveți ceva mai mult decât diateze, matrice, integrale, reacții chimice, caracterizări de personaje și identificări ale eului liric, Constituția României sau populația statelor Asiei. În cel mai bun liceu înveți susținerea, camaraderia, altruismul, empatia, toleranța, cum să te dezvolți pentru viața de adult. Înveți să te șlefuiești ca OM.
Ești un părinte conștient și conectat. Te pregătești pentru o discuție importantă cu copilul tău. Știi ce vrea pentru anii ce vor urma, știi că vrei să îl ajuți. Și cel mai bun liceu din lume așteaptă.
Te invităm pe AmSchool pentru a găsi detalii despre cursurile de Gimnaziu & Liceu, ce sunt acreditate internațional de către cele mai prestigioase instituții globale de acreditare precum Cognia și College Board. În plus, cursurile sunt acreditate și de National Honor Society și NCAA. Înscrie-te la unul dintre Evenimentele AmSchool pentru a afla toate detaliile cu privire la programul de studiu.
Pentru a fi în contact permanent cu noi și articolele noastre, dă un like paginii AmSchool de pe Facebook!