
La AmSchool, procesul de învățare începe cu cea mai importantă abilitate: aceea de a învăța să înveți orice. Într-o lume în care informația este peste tot, îi învățăm pe elevi cum să își construiască singuri înțelegerea, nu doar să memoreze răspunsuri.
Triunghiul Învățării reunește trei direcții esențiale de dezvoltare: tehnologia și abilitățile necesare în viitor, dezvoltarea personală și excelența academică. Astfel, formăm elevi care gândesc dincolo de tipare și își dezvoltă încrederea necesară pentru viitor.
Învățarea nu are loc în izolare. Elevii lucrează în grupuri de câte 3–5 colegi, unde fiecare are ocazia să contribuie și să fie ascultat.
Diferențele dintre ei devin un avantaj: unul explică mai bine un concept, altul vine cu o perspectivă neașteptată, iar altul organizează echipa. Se sprijină reciproc, își urmăresc progresul și evoluează împreună, nu unii înaintea celorlalți.
Grupul devine un spațiu bazat pe încredere, unde a cere ajutor nu este un semn de slăbiciune, ci o parte firească a procesului de învățare.
Elevii învață să colaboreze cu adevărat: să asculte, să-și argumenteze ideile, să negocieze, să împartă responsabilități și să construiască împreună, exact cum vor face mai târziu la facultate sau în carieră.
La AmSchool, comunitatea nu este doar o atmosferă plăcută. Este un instrument de învățare.
La AmSchool, fiecare elev își construiește propriul ritm de învățare. Decide cum își organizează ziua, ce obiective își stabilește și când este pregătit să susțină o evaluare.
Nu există un ritm impus tuturor. Există ritmul fiecărui elev, adaptat progresului său real.
Însă această libertate vine la pachet cu responsabilitatea. Elevii învață să-și stabilească propriile termene, să le respecte și să își gestioneze timpul fără să aștepte să fie împinși de la spate.
Autonomia nu înseamnă lipsa regulilor. Înseamnă că elevul devine propriul manager, își asumă controlul asupra parcursului său și învață ce înseamnă să fie responsabil pentru propriile decizii.
Credem că, atunci când un tânăr termină școala, are nevoie de mult mai mult decât cunoștințe academice. Nu este suficient să știe să rezolve un exercițiu, să scrie un eseu sau să explice cauzele unui eveniment istoric.
Are nevoie și de abilitatea de a fi independent, de a lua decizii asumate, de a înțelege consecințele acestora și de a-și gestiona eficient timpul. Le obținem prin sistemul de rewards.
DJ? Game designer? Influencer?
Există profesii care încă îi surprind pe mulți. Dar și meserii precum medic, avocat sau inginer au început, cândva, cu visul unui copil.
La AmSchool, elevii au ocazia să descopere în profunzime domeniul care îi atrage. Prin sistemul de Majors, ei merg dincolo de imaginea de suprafață și înțeleg ce presupune cu adevărat profesia pe care și-o doresc.
Growth Mindset este un program creat în principal pentru elevii AmSchool, dar deschis și altor copii și adolescenți.
Împreună cu tutorii și coordonatorii, îi ajutăm să își dezvolte o mentalitate de creștere prin trei etape: evaluare, dezvoltare și consolidare.
Programul pornește de la ideea că inteligența nu este fixă, ci poate fi dezvoltată prin efort, perseverență și învățare continuă. Provocările nu sunt obstacole, ci oportunități de a învăța.
Cele două cuvinte-cheie ale programului, „nu încă”, devin un reper pentru elevii noștri și le reamintesc că pot învăța orice, oricând și în orice mod, atât timp cât rămân implicați. Învață să își schimbe ”nu pot” cu ”nu pot încă”. Diferența este uimitoare în rezultate.
Competențe puternice pentru viitorul lor
Până la 19 ani, vor stăpâni:
AI
Vor stăpâni instrumentele care transformă fiecare industrie. Vor crea asistenți AI, vor dezvolta aplicații și vor folosi tehnologia pentru a rezolva probleme reale.
BUSINESS
Vor transforma ideile în proiecte cu valoare. Vor învăța să dezvolte produse, să înțeleagă cum funcționează un business și să coordoneze echipe.
INVESTMENT
Vor înțelege piețele financiare înainte de a deveni adulți. Vor învăța să își construiască un portofoliu, să analizeze companii, să evalueze riscuri și să înțeleagă psihologia investițiilor.
PRACTICAL SKILLS
Vor dezvolta reziliența necesară în lumea reală. Vor învăța să supraviețuiască, să se orienteze, să reacționeze la situații dificile.
CRITICAL THINKING
Vor învăța să recunoască manipularea, să analizeze probleme complexe și să găsească soluții originale.